Centrul Național de Fotbal Buftea a intrat în renovare!
Centrul Național de Fotbal Buftea, una dintre bazele sportive ale Federației Române de Fotbal, a intrat astăzi într-un proces de extindere a facilităților, odată cu demararea lucrărilor la modernizarea hotelului din incintă.
În cadrul acestui proiect, va fi construit un nou corp de clădire care va comunica cu structura principală și va fi dedicat pregătirii fizice și refacerii sportivilor. La parter, noua clădire va include o sală de recuperare ultramodernă, dotată cu saună, criosaună, bazin cu apă caldă și bazin cu apă rece, un cabinet medical și un birou pentru antrenori. Etajul va găzdui o sală multifuncțională, ce va putea fi utilizată pentru antrenamente de forță, exerciții specifice de pregătire fizică, dar și ca sală de ședințe.
Lucrările sunt programate să dureze 12 luni, urmând ca baza să beneficieze de condiții îmbunătățite pentru toate loturile care o utilizează.