Comisia Europeană lansează selecția pentru Tinerii Ambasadori ai Energiei EUSEW 2026

Comisia Europeană a anunțat deschiderea înscrierilor pentru programul „Tineri Ambasadori ai Energiei”, desfășurat în cadrul Săptămânii Europene a Energiei Durabile (European Sustainable Energy Week – EUSEW) 2026.

Inițiativa, lansată începând cu ediția din 2023, vizează selectarea a 30 de tineri profesioniști din întreaga Europă care activează, studiază sau fac voluntariat în domeniul energiei curate. Aceștia vor reprezenta vocea tinerilor la nivel european și vor lua parte la evenimentele oficiale organizate la Bruxelles în cadrul EUSEW 2026.

Pot aplica persoanele cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani, interesate de domeniul energiei, care sunt cetățeni ai Uniunii Europene, ai Spațiului Economic European sau ai Ucrainei.

Tinerii selectați vor avea oportunitatea de a participa la dezbateri, întâlniri și activități dedicate tranziției energetice, contribuind la promovarea soluțiilor sustenabile și a politicilor europene în domeniul energiei.

Detalii suplimentare despre procesul de selecție și condițiile de participare sunt disponibile pe canalele oficiale ale Comisiei Europene.

SOCIAL

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *