Concursul naţional de proiecte de tineret și studenți 2025, în linie dreaptă
Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale organizează, în perioada 15 aprilie – 14 mai 2025, Concursul naţional de proiecte de tineret și studenți.
Bugetul total alocat Concursului naţional de proiecte de tineret și studenți este de 3.000.000 lei, repartizat astfel: 1.500.000 lei, pentru linia de finanțare destinată proiectelor de tineret și 1.500.000 lei, pentru linia de finanțare destinată proiectelor studențești. Limita maximă pe proiect este de 150.000 lei, iar în cadrul concursului un solicitant poate depune maximum două proiecte, în cadrul aceleiași linii de finanțare.
Prioritățile Concursului național de proiecte de tineret și studenți sunt următoarele:
- Facilitarea accesului tinerilor la învățare continuă (formală, nonformală și informală) și cultură de calitate;
- Promovarea sănătății și a educației pentru sănătate;
- Susținerea participării tinerilor și a organizațiilor de/pentru tineret la procesul decizional;
- Crearea și susținerea de oportunități pentru tinerii din zonele rurale, în vederea diminuării decalajelor dintre urban și rural.
Detalii cu privire la condițiile de eligibilitate a solicitanților și a proiectelor, depunerea dosarului de concurs, finanțarea și decontarea proiectelor, se pot găsi în Metodologia pentru Concursul național de proiecte de tineret și studenți accesând link-ul https://mfamilie.gov.ro.