Consiliul Județean Constanța extinde verificările la Spitalul de Urgenţă
Serviciul Control, subordonat direct președintelui Consiliului Județean, a desfășurat o amplă acțiune de verificare la Spitalul Clinic Județean Constanța, conform ordinului de serviciu.
”Având în vedere complexitatea activității și neregulile constatate, am decis prelungirea controlului pentru încă 30 de zile”, a declarat președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi.
Inițial, verificările s-au concentrat pe modul de derulare al achizițiilor și pe contractele aflate în desfășurare, însă, în etapa actuală, controlul a fost extins pentru a include și aspectele tehnice și administrative ale instituției.
”Această acțiune nu vizează verificarea actului medical, care nu intră în competența legală a Serviciului Control. Totuși, toate petițiile primite din partea cetățenilor au fost transmise către noua conducere a spitalului pentru soluționare. În prezent, monitorizăm îndeaproape desfășurarea controlului și pregătirea raportului final”, a mai adăugat Florin Mitroi.