Continuă lucrările de asfaltare pe strada Baba Novac! Sunt restricții de trafic
Pe strada Baba Novac continuă decopertarea carosabilului pe tronsonul delimitat de străzile Operei și Bogdan Vasile, traficul rutier fiind restricționat total pe tronsonul unde se desfășoară lucrări, până la ora 15:30. Mâine, se va asfalta zona carosabilă și se vor institui restricții totale de trafic rutier, în intervalul orar 07:30-17:00.
Conducătorii auto pot folosi rutele alternative: strada Bogdan Vasile- strada Steagului și strada Soveja, iar în sensul opus strada Soveja- strada Izvor- strada Bogdan Vasile.
În paralel se lucrează și la trotuarele care sunt recondiționate complet, se înlocuiesc bordurile și se montează pavele autoblocante pe strat de nisip. Sub infrastuctura pietonală vor fi coborâte toate cablurile aeriene actuale, iar sistemul de iluminat public va fi înlocuit cu unul nou. Vor fi înlocuiți stâlpii actuali folosiți pentru iluminatul stradal cu stâlpi noi, echipați cu corpuri de iluminat economice, cu led. După reabilitarea carosabilului, vor fi aplicate marcajele rutiere.
Constănțenii care locuiesc sau tranzitează zona respectivă sunt rugați să NU își parcheze autoturismele pe trotuar sau pe carosabil.