Controale ANPC în toată țara: alimente expirate și condiții mizere în unele locații!

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a continuat, în perioada 3–7 noiembrie 2025, acțiunile de monitorizare și control desfășurate la nivel național, având ca scop protejarea drepturilor și intereselor consumatorilor.

Potrivit datelor oficiale, comisarii ANPC au verificat peste 450 de operatori economici din diverse domenii, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate numeroase sancțiuni.

Astfel, au fost date 290 de amenzi contravenționale, în valoare totală de aproximativ 1,43 milioane lei, precum și 221 de avertismente. Totodată, autoritatea a dispus:

  • oprirea definitivă de la comercializare a produselor neconforme, în valoare de peste 71.000 lei;
  • oprirea temporară de la comercializare a unor produse în valoare de peste 57.000 lei;
  • oprirea temporară a prestării serviciilor pentru 3 operatori economici, până la remedierea deficiențelor.

Printre cele mai frecvente abateri constatate se numără:

  • lipsa informării corecte privind proveniența cărnii și a produselor din carne;
  • comercializarea alimentelor cu termenul de valabilitate expirat;
  • folosirea agregatelor frigorifice neigienizate sau deteriorate;
  • utilizarea ustensilelor murdare ori neigienizate corespunzător;
  • comercializarea fructelor și legumelor depreciate, cu urme de mucegai;
  • nerespectarea temperaturilor de depozitare recomandate de producători.

Reprezentanții ANPC au subliniat că instituția își continuă misiunea de a proteja consumatorii și de a menține un nivel ridicat de siguranță pe piața din România, prin controale constante și măsuri ferme împotriva neregulilor.

ACTUALITATE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *