Controale ANSVSA în cofetării și patiserii: amenzi de peste 3,4 milioane de lei

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a desfășurat, în perioada ianuarie–februarie 2026, controale tematice la nivel național în unități din sectorul produselor alimentare de origine nonanimală, în vederea prevenirii riscurilor pentru sănătatea consumatorilor.

După verificările realizate anterior în unități de morărit și panificație, în intervalul 26–30 ianuarie 2026, inspectorii ANSVSA au controlat laboratoarele de cofetărie și patiserie. Acțiunile au vizat respectarea condițiilor de igienă, trasabilitate, etichetare și conformitatea documentelor însoțitoare.

În urma controalelor, au fost verificate 1.674 de unități, fiind aplicate 354 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 3.450.901 lei. Totodată, au fost emise 168 de avertismente, 23 de Ordonanțe de Suspendare a Activității și 5 Ordonanțe de Interzicere a Activității.

Inspectorii au dispus reținerea oficială a 257 de kilograme de produse alimentare, printre care cozonaci, produse de patiserie, alune și nuci, care au fost dirijate către neutralizare. Valoarea totală a produselor retrase a fost estimată la 9.833 de lei.

Cele mai frecvente neconformități identificate au fost lipsa buletinelor de analiză pentru acrilamidă, monitorizări HACCP incomplete, evidențiere necorespunzătoare a alergenilor, lipsa lotizării materiilor prime, etichetarea incompletă a produselor, igienizarea deficitară a spațiilor și depozitarea necorespunzătoare a alimentelor.

În cadrul acțiunii au fost prelevate 205 probe pentru analize de laborator, în conformitate cu Programul național de supraveghere și control, urmărindu-se depistarea reziduurilor de pesticide, aditivilor, contaminanților și a altor substanțe interzise.

ANSVSA anunță că acțiunile de control vor continua și în alte sectoare ale industriei alimentare de origine nonanimală, inclusiv în retail și alimentația publică.

ACTUALITATE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *