Controale în trafic, la Constanța: amenzi și certificate reținute pentru mașini cu probleme tehnice
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Siguranță Rutieră, împreună cu reprezentanți ai Registrului Auto Român, au desfășurat, la data de 16 decembrie, o acțiune menită să crească gradul de disciplină rutieră, vizând în special autovehiculele care nu corespund din punct de vedere tehnic.
În cadrul controalelor, 24 de autovehicule au fost oprite pentru verificări.
Ca urmare a neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 15 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 5.200 de lei. Dintre acestea, 4 sancțiuni au fost aplicate pentru defecțiuni tehnice, iar alte 4 pentru nepurtarea centurii de siguranță.
De asemenea, 3 certificate de înmatriculare au fost reținute, până la remedierea problemelor constatate.
Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, scopul fiind creșterea siguranței rutiere și prevenirea accidentelor provocate de defecțiuni tehnice.

