Controale pe apele României: amenzi de aproape 50.000 de lei
În perioada 18-24 august 2025, ofițerii de siguranță din cadrul căpităniilor și oficiilor de căpitănie au desfășurat controale pentru verificarea respectării legislației în domeniul siguranței navigației, conform Hotărârii Guvernului nr. 1704/2024 privind regimul transportului maritim și pe căile navigabile interioare.
Au fost verificate 211 ambarcațiuni (86 utilizate în scop personal, 119 comerciale și 6 de pescuit). În urma verificărilor, s-au aplicat 12 sancțiuni contravenționale, în valoare de 49.000 de lei.
Printre neregulile constatate se numără:
- desfășurarea de activități comerciale cu ambarcațiuni neavizate (amendă de 10.000 lei),
- lipsa certificatelor și documentelor obligatorii la bord (amenzi de 22.000 lei),
- punerea în navigație a ambarcațiunilor fără marcaje de identificare (4.000 lei),
- lipsa materialelor de siguranță și a mijloacelor de salvare (10.000 lei),
- nepurtarea vestei de salvare (2.000 lei și un avertisment).
De asemenea, au fost efectuate 9 testări cu etilotestul în rândul conducătorilor de ambarcațiuni.
Autoritatea Navală Română transmite că aceste acțiuni au ca scop protejarea siguranței navigației și reamintește că respectarea regulilor și echiparea corespunzătoare sunt esențiale pentru ca experiențele pe apă să rămână plăcute și sigure.