Controale de amploare pe DN1: peste o mie de amenzi, permise reținute și zeci de filtre într-o singură zi
Polițiștii rutieri și cei de la ordine publică au organizat, pe 9 decembrie, în intervalul 11.00 – 15.00, o amplă acțiune pe Drumul Național 1, pe tronsoanele considerate cu risc rutier ridicat din județele Ilfov, Prahova, Brașov, Sibiu, Alba, Cluj și Bihor.
Pentru monitorizarea traficului, au fost instituite 67 de filtre, atât fixe, cât și mobile.
În timpul activităților din teren, polițiștii au folosit peste 50 de cinemometre, au realizat 539 de testări cu aparatele etilotest/alcooltest și 6 testări cu dispozitive destinate depistării substanțelor psihoactive în rândul șoferilor.
Rezultatele acțiunii au fost semnificative: a fost constatată o infracțiune la regimul circulației, iar pentru abaterile surprinse au fost aplicate 1.120 de sancțiuni contravenționale. Dintre acestea, 672 au vizat depășirea vitezei legale, 9 depășirile neregulamentare, 2 neacordarea de prioritate, 114 neutilizarea centurii de siguranță și 3 folosirea telefonului mobil la volan.
Au fost sancționați și alți participanți la trafic: 11 bicicliști, un conducător de trotinetă, 9 pietoni și un conducător de atelaj.
Tot în urma controalelor, polițiștii au reținut 30 de permise de conducere și au retras 58 de certificate de înmatriculare. Cu sprijinul specialiștilor R.A.R., au fost verificate tehnic 130 de vehicule.
Autoritățile precizează că, pe durata acțiunii, nu s-au înregistrat accidente rutiere, unul dintre principalele obiective ale acestei operațiuni.

