Cum arată raportul Inspectoratului de Stat în Construcții după explozia de la blocul din Rahova

Inspectorul general al Inspectoratului de Stat în Construcții, împreună cu o echipă de experți, s-a deplasat la fața locului după explozia care a afectat un bloc de locuințe din Rahova, Sector 5, București. În colaborare cu Departamentul pentru Situații de Urgență și alte instituții implicate, s-a dispus evacuarea imobilului, având în vedere riscul de prăbușire.

Raportul preliminar al ISC arată că imobilul afectat nu mai îndeplinește cerința fundamentală de rezistență mecanică și stabilitate și prezintă risc ridicat pentru utilizatori. Se ia în calcul demolarea imobilului.

Blocul afectat are structură din beton armat, cu pereți prefabricați și planșee din beton armat, însă nu se poate preciza dacă planșeele sunt prefabricate sau turnate monolit.

În ceea ce privește Liceul „Dimitrie Bolintineanu”, structura de rezistență este realizată din cadre de beton armat cu planșee de beton armat. Inspecția vizuală a arătat avarii reduse la nivel structural, fiind afectat doar un stâlp de beton armat, pe care a fost proiectat panoul provenit din clădirea vecină. Nu există risc de colaps.

S-au constatat avarii la nivelul parapetilor de zidărie, ferestrelor și plafoanelor suspendate. Inspectoratul de Stat în Construcții continuă evaluarea situației și va emite recomandări suplimentare pentru siguranța locatarilor și a personalului școlii.

ACTUALITATE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *