Cum se circulă pe principalele drumuri din ţară? Condiţii de ceaţă în mai multe judeţe
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că în această dimineaţă nu sunt semnalate drumuri naționale sau autostrăzi cu circulația oprită ca urmare a condițiilor meteorologice nefavorabile sau a vreunui accident rutier.
Se circulă în condiții de ceață pe mai multe artere rutiere din județele Cluj, Covasna, Olt și Vrancea, cu vizibilitate redusă la sub 200 metri.
Pe arterele rutiere principale, respectiv autostrăzile A1 București – Pitești, A2 București – Constanța, A3 București – Ploiești, DN 1 Ploiești – Brașov, se circulă pe un carosabil parțial umed, cu vizibilitate bună, valori de trafic normale.
Autorităţile recomandă conducătorilor auto să circule cu viteză redusă dacă vizibilitatea este diminuată din cauza ceții, să se asigure bine înainte de fiecare manevră, să evite depășirile riscante, să folosească sistemele de iluminare și dezaburire și să mărească distanța de siguranță între autovehicule, adoptând o conduită preventivă pe tot parcursul traseului!