Cupolă de foc: Capitala și 6 județe se vor afla marți sub COD ROȘU de caniculă! -Hartă
Capitala și județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași și Ilfov se vor afla marți sub Cod roșu de caniculă, în aceste zone temperaturile urcând până la 41 de grade, potrivit unei avertizări emise luni de Administrația Națională de Meteorologie.
Astfel, în intervalul 22 iulie, ora 10:00 – 23 iulie, ora 10:00, valul de căldură se va intensifica în aceste regiuni, unde va fi caniculă și se vor înregistra temperaturi maxime de 40…41 de grade. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.