David Popovici, desemnat cel mai bun sportiv din Balcani în 2025

Înotătorul român David Popovici, dublu campion mondial la Singapore, a fost ales cel mai bun sportiv din Balcani în anul 2025, potrivit anunțului făcut de agenția bulgară de știri BTA, organizatoarea celei de-a 52-a ediții a anchetei „Balkan Athlete of the Year”.

Popovici, care câștigă acest premiu pentru a doua oară, după succesul din 2022, s-a impus cu 70 de puncte, grație titlurilor mondiale obținute în probele de 100 m liber și 200 m liber. În plus, sportivul român a cucerit anul trecut și medalii de campion european Under-23 în aceleași probe.

Deși nu a putut fi prezent la ceremonia de premiere, David Popovici a transmis un mesaj organizatorilor:
Este o mare onoare să primesc acest premiu în cadrul celei de-a 52-a ediții a Balkan Athlete of the Year, organizată de BTA. Să fiu parte din acest moment, care marchează și 128 de ani de tradiție ai BTA, face această recunoaștere și mai specială. Mulțumesc organizatorilor, felicitări și celorlalți sportivi nominalizați, mulțumesc echipei mele și tuturor celor care m-au susținut. Acest premiu ne aparține tuturor!

Podiumul a fost completat de baschetbalistul sârb Nikola Jokic (Denver Nuggets), cu 46 de puncte, și de halterofilul bulgar Karlos Nasar, cu 41 de puncte, care a primit și un premiu special.

Nikola Jokic a avut un sezon remarcabil în NBA, stabilind mai multe recorduri ale ligii, în timp ce Karlos Nasar a câștigat titlul mondial la categoria 94 kg, cu record mondial la aruncat, și titlul european la categoria 96 kg, stabilind recorduri mondiale atât la aruncat, cât și la total.

SPORT

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *