Defibrilatoare instalate în spații publice și stații Rompetrol din Constanța și Prahova

Rompetrol, în parteneriat cu Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) și Fundația pentru SMURD, a finalizat un amplu proiect de creștere a capacității de intervenție în caz de stop cardiorespirator, prin instalarea de defibrilatoare semiautomate în 80 de stații de distribuție carburanți din țară, precum și în 11 spații publice din județele Constanța și Prahova. Valoarea totală a investiției depășește 1 milion de lei.

Potrivit inițiatorilor, defibrilatoarele au fost amplasate în zone intens tranzitate – stații situate pe drumuri naționale, rute aglomerate, autostrăzi și în spații publice frecventate – pentru a crește semnificativ șansele de supraviețuire ale victimelor unui stop cardiorespirator, în primele minute critice până la sosirea echipajelor medicale.

Contribuția Rompetrol la acest proiect întărește rețeaua de intervenție din primele minute critice și arată că implicarea mediului privat poate aduce beneficii cu impact direct și imediat. Fiecare minut câștigat înainte de sosirea echipajelor medicale este esențial și influențează decisiv prognosticul victimei”, a declarat dr. Raed Arafat, secretar de stat în MAI și șef al Departamentului pentru Situații de Urgență.

Reprezentanții Rompetrol subliniază că siguranța comunităților rămâne o prioritate pentru companie. „Stațiile Rompetrol sunt vizitate zilnic de zeci de mii de persoane, iar amplasarea defibrilatoarelor în aceste spații creează un avantaj major în situațiile critice”, a precizat Zhanibek Nugertayev, director general Rompetrol Downstream.

În județul Prahova, proiectul a fost implementat în colaborare cu Primăria Ploiești, fiind instalate defibrilatoare semiautomate în șase spații publice intens frecventate, precum instituții publice, piețe și zone de recreere. Alte cinci echipamente au fost montate în locații din județul Constanța.

Totodată, angajații Rompetrol din rețeaua de stații au beneficiat de instruire specializată pentru utilizarea defibrilatoarelor și acordarea primului ajutor. Amplasarea exactă a dispozitivelor poate fi consultată în aplicația mobilă a Departamentului pentru Situații de Urgență, disponibilă gratuit în App Store și Google Play, precum și pe platforma fiipregatit.ro.

Colaborarea dintre Rompetrol și Fundația pentru SMURD, începută în 2009, este unul dintre cele mai longevive parteneriate public–privat din România în domeniul sănătății și siguranței publice, incluzând de-a lungul anilor investiții în echipamente medicale, centre de instruire, combustibil pentru flota de intervenție și proiecte de educație pentru situații de urgență.

ACTUALITATE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *