Denis Alibec, pe lista „tricolorul lunii aprilie”! Cine sunt ceilalţi nominalizaţi
Pentru a vota, intră în aplicația Tricolorii, disponibilă în App Store (iOS) sau Google Play (Android), mergi la secțiunea PELUZA TRICOLORĂ din meniul de jos al aplicației, apoi la subcategoria TRICOLORUL LUNII și alege-ți favoritul.
Cei 4 jucători nominalizați sunt:
Nicolae Stanciu. Căpitanul naționalei României a strălucit în tricoul lui Damac. Stanciu a marcat două goluri spectaculoase, în două meciuri consecutive din campionatul Arabiei Saudite. Mai întâi, mijlocașul a transformat superb o lovitură liberă. Apoi, Stanciu a marcat splendid din careu, cu un șut din întoarcere.
Louis Munteanu. A fost extrem de activ în ofensiva lui CFR Cluj, reușind să marcheze 3 goluri și să ofere un assist. Louis a ieșit la rampă când a fost nevoie și a contribuit din plin la calificarea ardelenilor în finala Cupei României.
Ianis Stoica. Ianis a fost în formă în luna aprilie, cu 4 goluri înscrise. Tânărul atacant a pus umărul la forma excelentă a lui FC Hermannstadt. Sibienii au obținut calificarea în finala Cupei României, în timp ce în Superliga se mențin în lupta pentru prima poziție din Play-Out.
Denis Alibec. Și-a respectat statutul de jucător cu experiență din atacul Farului. Alibec a marcat 2 goluri și a asigurat 4 pase decisive în luna precedentă. Constănțenii n-au cunoscut înfrângerea în Superliga în aprilie, reușind să obțină 2 victorii și 2 remize.
Ai timp să votezi tricolorul lunii până luni, 5 mai, ora 23:59. Câștigătorul va fi anunțat marți, 6 mai, în aplicație.