Depozitări ilegale și colectare deficitară în Constanța! Garda de Mediu aplică amenzi
Garda de Mediu Constanța a desfășurat un control privind verificarea modului de realizare a măsurilor prioritare de guvernanță în gestionarea deșeurilor municipale, conform Planului Național de Gestionare a Deșeurilor (PNGD), precum și a stării de salubrizare a localităților.
În urma verificărilor efectuate la un UAT din județul Constanța, comisarii de mediu au constatat mai multe neconformități:
– autoritatea locală nu a asigurat colectarea separată pentru deșeurile de hârtie, metal, plastic, sticlă și deșeuri textile;
– nu a fost implementată colectarea separată sau reciclarea la sursă a biodeșeurilor;
– nu au fost luate măsuri pentru salubrizarea unei zone afectate de depozitări ilegale de deșeuri.
Pentru aceste abateri, UAT-ul a fost sancționat cu trei amenzi în valoare totală de 85.000 lei, în baza OUG nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor. Totodată, au fost dispuse măsuri obligatorii de salubrizare a zonei afectate și de implementare a colectării separate pentru deșeurile de hârtie, metal, plastic, sticlă, textile și biodeșeuri.

