DNSC: Atenție la atașamentele malițioase!
Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) atrage atenția asupra atașamentelor malițioase. Acestea sunt fișiere trimise prin e-mail sau alte platforme digitale, concepute să infecteze dispozitivele cu software dăunător. Atașamentele malițioase pot conține viruși, ransomware sau alte forme de malware.
Indicatoare ale unui atașament malițios:
- Nume de fișier cu extensii duble sau suspecte (ex.: „document.pdf.exe”)
- Mesaje care transmit urgență sau presiune pentru a acționa rapid
- Expeditor necunoscut sau cu o adresă de e-mail neobișnuită
- Extensii de fișiere precum .exe, .js, .vbs, .scr
Recomandări pentru protecție:
- Evitați deschiderea fișierelor primite de la expeditori necunoscuți
- Verificați cu atenție adresa expeditorului
- Folosiți un software antivirus pentru a scana fișierele suspecte
- Activați filtrele anti-spam pentru o protecție suplimentară
- Vigilența și respectarea acestor bune practici sunt esențiale pentru a preveni incidentele de securitate cibernetică.