„Dobrogea prin ochii mei” – concurs de eseuri, la Biblioteca Județeană Constanța
Cu prilejul Zilei Dobrogei, Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța, prin Biroul de Informare Bibliografică Dobrogeană, organizează concursul de eseuri „Dobrogea prin ochii mei”, o invitație adresată elevilor din toată regiunea – și nu numai – de a-și exprima viziunea asupra culturii și civilizației dobrogene.
Participanții sunt încurajați să trimită texte originale, de maximum două pagini, redactate în Times New Roman, 12, cu spațiere 1,5. Eseurile pot fi trimise până la data de 10 noiembrie 2025, la adresa de e-mail anca.dobre@bjconstanta.ro.
Lucrările câștigătoare vor fi premiate și anunțate în cadrul evenimentului „Dobrogea prin ochii mei”, o masă rotundă organizată pe 14 noiembrie 2025, ora 12:00, la sediul Bibliotecii Județene. Pe lângă distincțiile oferite, eseurile premiate vor fi publicate în revista „Biblion”, editată de instituție.
Evenimentul este organizat cu sprijinul Consiliului Județean Constanța și are ca scop promovarea identității culturale a Dobrogei, prin ochii și cuvintele tinerei generații.

