Doliu în fotbalul românesc! A murit Ioan Sdrobiș, antrenorul care l-a descoperit pe Cristian Chivu

Fotbalul românesc regretă pierderea unuia dintre antrenorii săi emblematici, Ioan Sdrobiș, supranumit „Părintele” pentru rolul său în promovarea tinerelor talente. Sdrobiș s-a stins din viață luni dimineață, la vârsta de 79 de ani, la Viitorul Onești, echipa unde a activat în ultimii ani ca director tehnic.

Mihai Fudulache, patronul clubului Viitorului Onești, a declarat că Ioan Sdrobiș a fost un profesionist dedicat fotbalului, care a îmbinat autoritatea cu blândețea, fiind respectat de colegi și jucători.

De-a lungul carierei, Sdrobiș a pregătit multe echipe din România, printre care Oțelul Galați, Universitatea Cluj, Ceahlăul Piatra Neamț, Farul Constanța sau FC Vaslui, contribuind la dezvoltarea fotbalului local prin descoperirea și promovarea de tineri talentați.

Una dintre cele mai cunoscute realizări ale sale rămâne descoperirea lui Cristian Chivu, pe care l-a promovat la prima echipă a CSM Reșița în sezonul 1997-1998. Farul Constanța a anunțat, de asemenea, cu regret dispariția antrenorului, care a condus echipa în perioada august 2010 – ianuarie 2011.

ACTUALITATESPORT

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *