Donald Trump și Kamala Harris, la egalitate perfectă în sondaje!

Mai sunt 9 zile până la alegerile prezidențiale din Statele Unite ale Americii, iar cei doi protagoniști ai cursei pentru Casa Albă sunt la egalitate perfectă, conform ultimelor sondaje. Un studiu realizat de prestigiosul The New York Times îi plasează pe Donald Trump, candidatul republican și pe vicepreședintele Kamala Harris, nominalizarea Partidului Democrat, la 48% în intenția de vot americanilor.

Ultima sută de metri a campaniei se va dovedi decisivă pentru soarta scrutinului care va avea loc pe data de 5 noienbrie. Cei doi oponenți fac tot posibilul pentru a întoarce bătălia în favoarea lor, în contextul în care opinia publică este atât de polarizată înaintea marelui eveniment politic. 

Jurnaliștii The New York Times apreciază că această situație de egalitate nu este o veste bună pentru Kamala Harris, dacă luăm în considerare faptul că, în precedentele curse pentru funcția de președinte, democrații au avut un ușor avans înainte de ziua votării.

Cei doi candidați au vizitat de curând Michigan, unul dintre așa-numitele „swing states”, în care soarta alegerilor va fi, practic, decisă în acest an. Michelle Obama, fosta Primă Doamnă a Americii, s-a aflat alături de Kamala Harris, în încercarea de a-i aduce acesteia un plus la capitolul imagine și de a se folosi de popularitatea sa pentru a atrage voturile atât de necesare unei victorii democrate.

Pe de altă parte, Donald Trump a avut alături în Michigan mai mulți lideri ai comunității musulmane din SUA, în încercarea de a obține suportul acestui segment de alegători la scrutinul din 5 noiembrie, în condițiile în care poziția actualei administrații americane față de conflictul din fâșia Gaza a stârnit numeroase nemulțumiri.

Sursa foto: Euronews.com

 

ACTUALITATE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *