Două mesaje RO-Alert trimise în nordul județului Tulcea
În cursul nopții trecute, la ora 01:33, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a transmis un mesaj RO-Alert pentru zona de nord a județului Tulcea, după ce SMFA a identificat o țintă aeriană în apropierea graniței de nord a României cu Ucraina.
Mesajul a avut un caracter informativ și preventiv, avertizând populația asupra posibilității ca obiecte din spațiul aerian să poată cădea pe teritoriul județului. Cetățenilor li s-a recomandat să fie pregătiți pentru măsuri de protecție și adăpostire, dacă situația ar fi necesitat acest lucru.
Pe fondul prelungirii alarmei aeriene, autoritățile au emis un al doilea mesaj RO-Alert, valabil până la ora 03:20, pentru menținerea informării și asigurarea unui nivel adecvat de protecție a populației.
Autoritățile au precizat că nu au fost semnalate evenimente negative pe teritoriul județului Tulcea. În urma transmiterii mesajelor, la dispeceratul ISU „DELTA” Tulcea a fost înregistrat un singur apel 112, prin care o persoană a solicitat informații suplimentare.

