Două persoane au fost prinse cu substanțe suspecte în stațiunea Costinești

Jandarmii constănțeni au depistat, în cursul nopții trecute, două persoane care aveau asupra lor substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive, în stațiunea Costinești.

Primul incident s-a produs în jurul orei 23:30, în apropierea unui restaurant din zonă. Un echipaj din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Constanța a observat un bărbat cu un comportament suspect, care evita contactul cu forțele de ordine. Acesta a fost legitimat și, din proprie inițiativă, a prezentat obiectele pe care le avea asupra sa, printre care și o folie transparentă ce conținea o substanță suspectă.

La aproximativ două ore distanță, în aceeași zonă, jandarmii au interceptat un alt bărbat aflat într-o situație similară. Asupra acestuia a fost descoperită o țigaretă artizanală cu o substanță vegetală, posibil cu efecte psihoactive.

Ambele persoane au fost conduse la Secția 3 Poliție Costinești, pentru întocmirea documentelor legale și continuarea cercetărilor de către autoritățile competente.

ACTUALITATE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *