Două persoane, prinse pe aeroportul Henri Coandă cu peste 60 de parfumuri fără acte
Doi suspecți, un bărbat și o femeie, sunt cercetați pentru contrabandă, după ce au fost prinși în flagrant pe Aeroportul Internațional Henri Coandă, având în bagaje zeci de parfumuri fără documente de proveniență.
Potrivit informațiilor transmise de polițiști, la data de 8 martie 2026, oamenii legii din cadrul Serviciului de Poliție Transporturi Aeriene Henri Coandă, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, au documentat activitatea infracțională a celor două persoane.
În urma verificărilor, polițiștii au constatat că suspecții transportau în bagajele de cală peste 60 de parfumuri sigilate, fără a putea prezenta acte de proveniență pentru bunurile respective.
Produsele au fost indisponibilizate pentru continuarea cercetărilor, iar în cauză a fost întocmit dosar penal pentru contrabandă. Anchetatorii urmează să stabilească toate circumstanțele faptei și participația penală a persoanelor implicate.
Autoritățile precizează că, pe parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

