Elevii din Focșani blocați în Dubai sunt în siguranță. „Nu am fost martorii niciunui bombardament”
Elevii din Focșani rămași în Dubai după închiderea spațiului aerian din Orientul Mijlociu se află în siguranță și nu au fost expuși niciunui pericol direct, a transmis luni Oana Nedelcu, unul dintre cadrele didactice care însoțesc grupul.
„Consider necesar să fac o clarificare fermă: ceea ce s-a prezentat până acum în spațiul public nu corespunde realității. Noi nu am fost martorii niciunui bombardament și nu ne-am aflat într-o situație de pericol direct. Grupul este în siguranță, copiii sunt liniștiți și au toate cele necesare”, a precizat profesoara.
Aceasta a subliniat că activitatea grupului se desfășoară în condiții normale și că informațiile care sugerează o situație diferită sunt inexacte. „Prioritatea mea rămâne siguranța elevilor și comunicarea responsabilă a faptelor reale”, a adăugat cadrul didactic.
Deplasare privată
Primarul municipiului Focșani, Cristi Misăilă, a declarat că excursia celor 28 de elevi este una privată, nefiind organizată prin intermediul școlii sau al administrației locale.
„Eu am aflat din presă despre acești copii pentru că este o deplasare privată, nu e nici prin școală, nici prin primărie. Ținem legătura cu ei prin Consulat și Inspectoratul Școlar Județean. Știm că sunt în regulă și așteaptă deblocarea zborurilor pentru a putea reveni acasă”, a spus edilul.
Cei 28 de elevi români, însoțiți de două cadre didactice, au rămas în Dubai după ce spațiul aerian din regiune a fost închis pe fondul escaladării conflictului din Iran.
Sursa foto: Digi24

