Evaluarea Națională 2025: Astăzi are loc proba scrisă la Matematică
Miercuri, 25 iunie 2025, elevii de clasa a VIII-a susțin proba scrisă la Matematică, a doua etapă a Evaluării Naționale. Candidații s-au prezentat la centrele de examen între orele 8:00 și 8:30, având asupra lor un act de identitate (carte de identitate, pașaport sau certificat de naștere, în funcție de vârstă) și instrumentele de scris necesare.
Regulile examenului:
-
Elevii pot scrie doar cu pix sau stilou cu cerneală albastră.
-
Sunt permise: creionul, guma de șters și o sticlă de apă – doar pentru schițe sau scris pe ciornă.
-
Este interzis accesul cu materiale auxiliare (dicționare, notițe etc.) sau comunicarea între candidați sau cu exteriorul.
-
Examenul a început la ora 9:00, iar timpul de lucru este de 120 de minute.
-
Părăsirea sălii nu este permisă înainte de ora 10:00, chiar dacă lucrarea a fost finalizată mai devreme.
Măsuri stricte de supraveghere:
Toate sălile sunt monitorizate audio-video, iar telefoanele mobile, ceasurile smart și alte dispozitive electronice sunt interzise complet. Elevii care sunt surprinși cu astfel de obiecte asupra lor, chiar și fără a le folosi, sunt considerați în tentativă de fraudă și vor primi nota 1, conform ordinului ministrului educației nr. 6.479/2024.
Subiectele și baremele de corectare vor fi publicate în cursul zilei de astăzi, după încheierea probei, pe site-ul oficial al Ministerului Educației și Cercetării.
Sursa foto: Adevarul