Femeie reținută după ce și-ar fi agresat bunica și a încălcat ordinul de protecție

O femeie de 30 de ani a fost reținută de polițiștii constănțeni după ce ar fi încălcat în mod repetat ordinul de protecție emis împotriva sa, ajungând inclusiv să înstrăineze dispozitivul electronic de monitorizare Pure Track, impus de instanță.

Potrivit informațiilor furnizate de autorități, cazul este instrumentat de polițiștii din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 4, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, într-un dosar penal ce vizează încălcarea măsurilor dispuse prin ordin de protecție.

Din cercetări a reieșit că, la data de 4 decembrie 2025, pe fondul unui conflict spontan, femeia și-ar fi agresat bunica, faptă care a determinat intervenția autorităților. Evaluarea de risc efectuată de polițiști a indicat un pericol iminent pentru viața, integritatea fizică sau libertatea victimei, context în care a fost emis un ordin de protecție provizoriu, urmat ulterior, la 10 decembrie 2025, de un ordin de protecție emis de instanță.

Cu toate acestea, în perioada 8–15 ianuarie, polițiștii au fost sesizați în repetate rânduri cu privire la încălcarea măsurilor impuse, femeia fiind depistată fără dispozitivul electronic Pure Track, obligatoriu pentru monitorizarea respectării ordinului de protecție.

Mai mult, la data de 12 ianuarie, s-a constatat că aceasta ar fi înstrăinat dispozitivul de monitorizare, un gest care ridică semne serioase de întrebare cu privire la respectarea deciziilor judiciare și eficiența mecanismelor de protecție a victimelor violenței domestice.

În urma administrării probatoriului, femeia a fost reținută pentru 24 de ore și introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă. Astăzi, aceasta urmează să fie prezentată procurorului de caz, cu propuneri corespunzătoare.

Cazul readuce în atenție problema încălcării ordinelor de protecție și riscurile reale la care sunt expuse victimele violenței domestice, în pofida măsurilor legale dispuse de instanțe.

EVENIMENT

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *