(Foto) Subiecte BAC Română 2025. Ce a picat la prima probă a examenului de Bacalaureat
Se ştiu subiectele de la BAC, proba de Limba şi Literatura română. Acestea au fost oricum „scurse” încă de dimineaţă dintr-un centru de examinare din Cluj.
Varianta extrasă pentru profilurile umanist și pedagogic a fost cea cu numărul 7. La subiectul I B, candidații au avut de argumentat dacă înfățișarea unei persoane poate influența sau nu succesul acesteia, raportându-se atât la informațiile din textul Părintele „Geticei” de Grigore Băjenaru, cât și la experiența personală sau culturală.
La subiectul al II-lea, absolvenții de liceu au avut de prezentat, în minimum 50 de cuvinte, rolul notațiilor autorului dintr-un fragment dat.
La subiectul al III-lea, cerința primită a fost să redacteze un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinte relația dintre două personaje într-un text narativ studiat, aparținând lui Ion Creangă sau lui Ioan Slavici, conform Edupedu.ro.
La profilul real sau tehnologic, diferenţa s-a făcut la Subiectul al III-lea, la care candidații au avut de făcut un eseu de cel puțin 400 de cuvinte în care să prezinte particularitățile de contrucție a unui personaj dintr-un text narativ studiat din operele lui Ioan Slavici sau ion Creangă. Asta înseamnă, concret, caracterizarea unui personaj din basmul cult Povestea lui Harap Alb sau nuvela Moara cu noroc.