Ger extrem în România: minus 22 de grade Celsius, cea mai scăzută temperatură din această iarnă

Gerul a atins cote extreme sâmbătă dimineața, când mercurul termometrelor a coborât până la -22 de grade Celsius, la Joseni, aceasta fiind cea mai scăzută temperatură înregistrată la nivel național.

Potrivit datelor furnizate AGERPRES de meteorologul de serviciu Raul Stoica, de la Centrul Meteorologic Regional Transilvania – Sud Sibiu, valori extrem de scăzute au fost consemnate și în alte localități din județul Harghita. Astfel, la Miercurea-Ciuc s-au înregistrat -21 de grade Celsius, iar la Toplița temperatura a coborât la -19 grade Celsius.

Minimele au fost atinse la răsăritul soarelui și reprezintă cele mai scăzute valori înregistrate în această iarnă în județul Harghita, dar și la nivel național, în contextul episodului de ger care afectează mare parte din țară.

Meteorologii avertizează că temperaturile extrem de scăzute pot pune probleme serioase, atât pentru populație, cât și pentru infrastructură, fiind recomandate măsuri sporite de protecție împotriva frigului.

ACTUALITATE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *