Ghidul suporterului la meciul România – Moldova
Federația Română de Fotbal (FRF) a transmis o serie de reguli de conduită pentru suporterii care vor asista joi, 9 octombrie 2025, la partida amicală România – Moldova, programată de la ora 21:00, pe Arena Națională din București.
Potrivit organizatorilor, accesul pe stadion și comportamentul pe durata evenimentului vor fi strict monitorizate, în conformitate cu legislația românească privind organizarea de competiții sportive. Încălcarea regulilor poate atrage sancțiuni, inclusiv evacuarea din stadion, interdicția de acces la meciuri viitoare sau chiar răspundere penală.
📌 Ce trebuie să știe spectatorii
Accesul și comportamentul general:
-
Fanii trebuie să respecte indicațiile organizatorilor și ale forțelor de ordine;
-
Este obligatorie prezentarea documentelor de acces la intrare;
-
Se va efectua un control corporal sumar la porțile stadionului – refuzul acestuia înseamnă interzicerea accesului;
-
Locul ocupat trebuie să corespundă celui înscris pe bilet;
-
Este interzis accesul cu bagaje mai mari decât formatul A4.
❌ Obiecte și materiale interzise:
-
Bannere, afișe sau pancarte cu conținut politic, obscen sau discriminatoriu;
-
Materiale pirotehnice, recipiente de sticlă/plastic, obiecte contondente sau arme;
-
Aparatură profesională foto/video, umbrele, vuvuzele, portavoci, lasere;
-
Haine sau accesorii care pot ascunde identitatea.
⚠️ Comportamente interzise în stadion:
-
Consumul de alcool sau substanțe interzise;
-
Fumatul, inclusiv țigările electronice, în tribune (permis doar în spații special amenajate);
-
Scandări cu caracter rasist, xenofob, politic sau discriminatoriu;
-
Amenințări, injurii, gesturi obscene sau acte de violență;
-
Distrugerea infrastructurii sau materialelor publicitare;
-
Staționarea pe căi de acces sau evacuare.
FRF reamintește că suporterii au responsabilitatea de a contribui la o atmosferă sigură și civilizată în tribune și îi îndeamnă să se bucure de spectacolul fotbalistic în spiritul fair-play-ului.

