Ilie Bolojan anunță lichidarea companiilor publice neperformante: lista finală va fi stabilită săptămâna viitoare

Premierul Ilie Bolojan a declarat, într-un interviu acordat pentru Radio Europa Liberă, că mai multe companii de stat neperformante vor intra în procedură de lichidare, în contextul în care acestea generează pierderi și nu respectă legislația europeană privind numirea conducerilor.

Avem aproape 50 de companii în care nu sunt respectate procedurile de desemnare a conducerilor conform legislației UE”, a precizat premierul, subliniind că în cazul entităților care înregistrează „pierderi cronice” este necesară finalizarea procedurilor de lichidare.

Potrivit acestuia, până săptămâna viitoare va fi stabilită lista completă a companiilor publice care urmează să fie desființate. Bolojan a explicat că de modul în care sunt administrate aceste companii depind veniturile statului și chiar prețurile plătite de cetățeni, motiv pentru care consideră esențială creșterea performanței.

Pentru mine este o prioritate să punem presiune pe conducerile acestor companii să livreze performanță”, a mai spus premierul.

Printre companiile vizate se află și Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă CFR Marfă, despre care Bolojan a confirmat: „Este una dintre companiile care vor intra în lichidare, cu siguranță.”

Sursa foto: Libertatea

ACTUALITATEECONOMIEPOLITICĂ

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *