Încă două românce pe tabloul principal al turneului de Grand Slam Australian Open!

Anca Todoni (20 ani, 110 WTA) și Gabriela Ruse (27 ani, 125 WTA) au ajuns pe tabloul principal al turneului de Grand Slam Australian Open. Jucătoarele noastre și-au învins adversarele în două seturi și vor fi la startul primei competiții de Mare Șlem din an, care va debuta pe 12 ianuarie.

Anca Todoni a trecut de Varvara Lepchenko (38 ani, 128 WTA), cu 6-3, 6-2, după o oră și 16 minute. Todoni și-a câștigat de fiecare dată serviciul și a depășit-o clar pe Lepchenko la capitolul loviturilor câștigătoare. Este al doilea turneu de Grand Slam al acesteia, după ce în 2024 a luat parte la Wimbledon.

Gabriela Ruse a învins-o pe Emina Bektas (31 ani, 190 WTA), cu 6-2, 7-5, după o oră și 34 de minute. Setul doi a fost unul mult mai echilibrat, dar Ruse și-a păstrat concentrarea și a fructificat șansele avute, aceasta reușind într-un final să își depășească adversara.

Pe tabloul principal sunt calificate direct Sorana Cîrstea, Jaqueline Cristian și Irina Begu.

Sursa foto: GDS

SPORT

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *