Începe procedura de suspendare a președintelui Iohannis! Primul pas pentru a se ajunge la vot a fost făcut!

Procedura de suspendare a președintelui Klaus Iohannis începe luni, când Birourile permanente ale Senatului și Camerei Deputaților se reunesc de la ora 13.30. După două tentative eșuate, respinse din motive tehnice, inițiatorii demersului, AUR, SOS și POT au primit sprijinul celor de la USR și au adunat semnăturile necesare pentru a merge mai departe cu acest demers.

Legea prevede că sunt necesare semnăturile a cel puțin o treime din numărul parlamentarilor. Prin implicarea USR au fost strânse 178, mai mult decât suficiente.

Următorul pas în procedură ar fi trecerea cererii prin Birourile permanente, ceea ce ar face ca demersul să ajungă în plen.

În această situație, ar fi nevoie de 233 de voturi în favoarea suspendării șefului statului, ceea ce înseamnă că doar cu voturile Opoziției cererea nu ar putea fi adoptată. Ar fi necesar ca demersul să fie sprijinit de aleși din PSD și PNL. 

Crin Antonescu a vorbit la TVR Info despre informația vehiculată, conform căreia președintele Iohannis ar urma să aibă luni o întâlnire cu reprezentanții Coaliției.

”Nu s-a anunțat public. Pot să presupun că poate fi vorba de varianta în care preşedintele decide să se retragă. Asta ar putea fi o variantă. Ar putea fi o discuţie despre procedura de suspendare, care începe în Parlament, în cazul în care preşedintele doreşte să o parcurgă, să o înfrunte, ca să spun aşa, să întrebe liderii majorităţii dacă are susţinerea în continuare, dacă se respinge”, a spus Crin Antonescu.

Președintele Senatului, Ilie Bolojan, a declarat că inițiativa suspendării șefului statului ar implica un nonsens instituțional.

„Dacă acel referendum ar trece, gândiți-vă că, practic, ar trebui organizate alegeri prezidențiale ca un efect al trecerii referendumului după data stabilită în calendarul electoral, deci după data de 4 mai și de 18 mai. Prin urmare, este un nonsens instituțional și aici nu se pune problema să aperi un om, pe domnul Iohannis, nu se pune această problemă. 

Dar cred că dacă gândești instituțional îți dai seama că este un nonsens și, pur și simplu, dacă aperi, aperi o stabilitate instituțională a țării noastre”, a spus președintele Senatului, citat de Adevărul.

Sursa foto: playtech.ro

ACTUALITATEPOLITICĂ

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *