Inconștiență în trafic: tânăr prins beat la volan, pe șoseaua Constanței din Cumpăna
Un tânăr de 21 de ani este cercetat de polițiști după ce a fost depistat conducând un autoturism sub influența alcoolului, în dimineața zilei de 3 ianuarie, pe șoseaua Constanței din localitatea Cumpăna.
Potrivit informațiilor transmise de Poliția Municipiului Constanța, incidentul a avut loc în jurul orei 5:00, când polițiștii din cadrul Serviciului Municipal de Ordine și Siguranță Publică au oprit în trafic autoturismul condus de tânăr. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorul auto a fost transportat la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. În funcție de rezultatele analizelor, vor fi dispuse măsurile legale.
Cercetările în acest caz sunt continuate de polițiști.

