Încrederea în sine scăzută, o problemă tot mai mare! Trăim vremuri în care comparația e la un scroll distanță
Fie că e vorba de viața personală sau cea profesională, încrederea în sine pare să se clatine tot mai des. O fotografie pe Instagram, o postare despre succesul altcuiva, un comentariu aruncat într-o conversație – toate pot fi, în mod surprinzător, suficiente ca să ne facă să ne întrebăm: „Oare eu chiar sunt suficient de bun?”
Într-o societate care pune accent pe performanță, pe imagine, pe validare rapidă și constantă, nu e greu să te pierzi. Să te compari. Să începi să-ți pui la îndoială alegerile, abilitățile, chiar și valoarea ta ca om. Iar asta nu se întâmplă doar celor timizi sau retrași. Se întâmplă oamenilor aparent puternici, celor activi, celor cu planuri mari. Pentru că încrederea în sine nu este ceva stabil, fix, ci o construcție care are nevoie de grijă constantă.
Semnele care nu se văd din afară
Încrederea scăzută în sine nu țipă. Nu are pancarte. Poate fi mascată de zâmbete, de glume, de succes aparent. Dar în spate stă vocea aceea interioară care critică orice. Care spune „ai fi putut mai bine” sau „nu meriți aplauzele astea”. Este vocea care sabotează, care compară, care te face să alegi tăcerea când ar trebui să vorbești.
Mulți trăiesc cu ea fără să știe ce e, de fapt. Refuză oportunități, evită provocări, rămân în relații nesănătoase, totul pentru că, undeva în adâncul lor, nu se simt suficienți. Iar această lipsă de încredere, dacă nu este înțeleasă și abordată, se transformă într-un tipar de viață – greu de rupt, dar nu imposibil.
Ce putem face, pas cu pas
Primul pas este recunoașterea. Să îți dai seama că vocea critică din mintea ta nu spune neapărat adevărul. Că ai dreptul să greșești, să înveți, să nu știi tot. Încrederea nu vine din perfecțiune, ci din curajul de a continua chiar și atunci când nu ești sigur de tine.
Apoi, e important să te înconjori de oameni care te văd cu ochi buni. Să te expui, treptat, la situații care îți dau ocazia să-ți depășești limitele. Uneori, chiar și o victorie mică – un telefon dat, un „da” spus la ceva nou – poate pune o cărămidă în construcția asta fragilă numită „încredere în sine”.
Nu în ultimul rând, e esențial să înveți să te tratezi cu blândețe. Așa cum ai face cu un prieten drag. Să înlocuiești autocritica cu acceptarea. Să te privești cu mai multă răbdare și cu mai puțină asprime.
Pentru că, la finalul zilei, încrederea în sine nu e despre a fi cel mai bun. E despre a fi împăcat cu tine. Cu cine ești, cu ce poți, cu cât ai evoluat. Și da, e un drum care se construiește zilnic, cu pași mici, dar siguri.
