INSP: 18 cazuri de infecție cu virusul West Nile înregistrate de la începutul lunii iunie
Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) informează că, de la începutul perioadei de raportare, respectiv 2 iunie și până la data de 4 septembrie, au fost înregistrate 18 cazuri de infecție cu virusul West Nile – 17 confirmate și un caz probabil.
Cazurile au fost înregistrate în București (6), județele Brăila (1), Dolj (1), Galați (3), Ilfov (1), Prahova (1), Sălaj (1), Timiș (2), Teleorman (1), Vrancea (1).
Este vorba despre 8 persoane din grupa de vârstă 70 – 79 de ani, patru din grupa de vârstă 60 – 69 de ani, patru de 50-59 de ani și câte una din grupele de vârstă peste 80 de ani și 10 – 19 ani.
În acest context, specialiștii INSP fac mai multe recomandări pentru populație:
* să evite expunerea la țânțari, purtând îmbrăcăminte cu mâneci lungi și pantaloni lungi;
* să utilizeze substanțe chimice repelente pentru țânțari;
* să împiedice pătrunderea țânțarilor în casă (prin plase de protecție la ferestre);
* să asigure desecarea bălților de apă din jurul gospodăriei;
* să îndepărteze recipientele de apă stătută și gunoiul menajer din gospodărie.