Intervenție SMURD pe litoral: O persoană a ieșit din apă cu plăgi tăiate!
O persoană care prezenta plăgi tăiate a ajuns, miercuri, la punctul de prim-ajutor al salvamarilor din stațiunea Costinești. Potrivit informațiilor disponibile, aceasta ieșise din apă și a solicitat ajutorul echipei de intervenție aflate pe plajă.
Victima a fost preluată de echipajul SMURD B Costinești, care i-a acordat primul ajutor la fața locului. Ulterior, aceasta a fost transportată la Spitalul Județean Constanța pentru investigații medicale suplimentare și îngrijiri de specialitate.
Nu se cunosc, deocamdată, circumstanțele în care persoana a suferit rănile.