Întreruperi programate de curent în județul Constanța – luni, 16 martie
Mai multe zone din municipiul Constanța, dar și din localitățile Agigea și Năvodari vor fi afectate luni, 16 martie, de întreruperi programate ale alimentării cu energie electrică. Acestea sunt necesare pentru lucrări de mentenanță și modernizare a rețelei.
Potrivit Rețele Electrice România, întreruperile au fost reduse pe cât posibil pentru a limita disconfortul consumatorilor și sunt realizate doar atunci când sunt necesare intervenții tehnice la rețea.
În municipiul Constanța, alimentarea cu energie electrică va fi întreruptă luni, 16 martie, în intervalul 08:00 – 16:00, în cartierul Palazu Mare, pe străzile Viilor, Prelungirea Viilor, Spicului, aleea Platanului, aleea Ulmului, Fuiorului, Olari, Gliei și Siutghiol.
Tot în Constanța, în intervalul 08:30 – 16:30, întreruperile vor afecta mai mulți agenți economici din zona Pescărie. Printre aceștia se numără stația Peco OMV Petrom de pe bulevardul Mamaia nr. 302, Comisariatul Județean Constanța al Gărzii de Mediu, blocul Marcochim și restaurantul Nazzar de pe bulevardul Mamaia nr. 306A–306B, precum și blocul ARV Construct de pe aleea Studenților nr. 5.
În localitatea Agigea, alimentarea cu energie electrică va fi întreruptă în intervalul 08:30 – 16:30 pentru mai mulți agenți economici din zona străzii Sudului, inclusiv pentru Radio Coasta, o unitate militară, silozul Agigea și o stație de betoane.
De asemenea, în orașul Năvodari, curentul electric va fi întrerupt între orele 09:00 și 17:00 pe străzile M17 și M19.
Reprezentanții companiei precizează că lucrările sunt realizate în condiții de siguranță, atât pentru consumatori, cât și pentru echipele care intervin în teren.

