Jucării contrafăcute de aproape 60.000 de euro, descoperite într-un container din Port

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Portuară Cargoscan, cu sprijinul vameșilor, au desfășurat astăzi, 3 noiembrie 2025, o acțiune de verificare a unui container sosit în Portul Constanța Sud-Agigea, având ca destinație o societate comercială din București.

În urma controlului, în interiorul containerului au fost descoperite 2.880 de jucării care purtau denumiri și însemne ale unor mărci protejate, fiind susceptibile a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală.

Polițiștii au întocmit dosar penal și efectuează cercetări sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare.

Mărfurile, evaluate la aproximativ 57.600 de euro, au fost indisponibilizate pentru continuarea cercetărilor.

ACTUALITATE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *