Județul Constanța, pe podium la premiile eTwinning România
În perioada 18-19 ianuarie 2025, la București, a avut loc Conferința Națională eTwinning, organizată de ANPCDEFP și Centrul Național eTwinning România. În cadrul acesteia s-au decernat Premiile Naționale eTwinning 2024, unde au fost premiați 64 de profesori implicați în 22 de proiecte remarcabile, recunoscând astfel munca, creativitatea și pasiunea pentru educație de calitate.
Județul Constanța a obținut două premii extrem de importante: prof. dr. Cristina Iulia Gîlă de la Colegiul Național Pedagogic „Constantin Brătescu”, Constanța a obținut Premiul I, la categoria „Utilizarea creativă a tehnologiei” pentru proiectul „Young Change Makers”, desfășurat în anul școlar 2023-2024. Prof. Gabriela Ciolpan, de la Liceul Tehnologic „Lazăr Edeleanu”, Năvodari, Elena Borcea și Gabriela Odangiu, de la Liceul Teoretic „Pontus Euxinus”, Lumina, au obținut Premiul al II-lea, la categoria „proiecte eTwinning derulate de ambasadori eTwinning”, cu proiectul „Vote4Democracy Ambassadors”.
În această competiție au fost înscrise 178 de proiecte, fiind trimise spre evaluare 147 de proiecte. Evaluarea a fost realizată de echipe evaluatori externi ANPCDEFP/Centrului Național eTwinning România, fiecare aplicație beneficiind de 2 evaluări independente.
Au fost acordate premii pe niveluri de învățământ și premii pentru categorii tematice: proiecte care vizează starea de bine în educație, proiecte care demonstrează utilizarea creativă a tehnologiei, proiecte implementate în învățământul profesional și tehnic, proiecte implementate în unități de învățământ din mediul rural, proiecte eTwinning și Erasmus+ și proiecte eTwinning derulate de ambasadori eTwinning.
„eTwininng reprezintă o adevărată comunitate internațională a școlilor, o bibliotecă virtuală de învățare, care dă posibilitatea tuturor, elevilor, profesorilor, părinților, să fie parte a unui spațiu al inovării, creativității, bucuriei de a fi împreună. Felicitări profesorilor și elevilor pentru aceste reușite și succes!”, a declarat inspectorul școlar general, prof. Sorin MIHAI.