Lucrare programată RAJA: Miercuri mai multe zone din Valu lui Traian rămân fără apă!

În vederea executării lucrărilor de racordare a noii magistrale, cu diametrul 500 mm, la sistemul centralizat din localitatea Valu lui Traian, județul Constanța, RAJA va sista furnizarea apei potabile, miercuri – 26 februarie 2025.

Astfel, în intervalul orar 01.00 – 18.00, vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din localitatea Valu lui Traian, cu excepția celor din zonele C și F.

Investiția face parte din cadrul „Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în aria de operare a societății RAJA SA Constanța în perioada 2014 – 2020”, contractul de lucrări CL21: „Rețele apă și canalizare Valu lui Traian”, derulat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), în valoare de aproximativ 116 mil. lei.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție ale constructorului vor face tot posibilul pentru finalizarea intervențiilor și reluarea furnizării apei potabile în timp operativ.

Totodată, rugăm utilizatorii afectați de această lucrare să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă”, transmite RAJA.

ANUNȚURI PUBLICE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *