Mai multe zone din Constanța au rămas fără apă! Vezi aici lista consumatorilor afectați
Echipele RAJA intervin astăzi – 22 ianuarie 2025, pentru remedierea mai multor avarii, în Constanța.
Pentru remedierea avariei survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Curcubeului din municipiul Constanta se sistează furnizarea apei potabile, în intervalul orar 09.00 – 15.00, în cartierul Poarta 6 (partea dreaptă cu sensul de mers spre municipiul Mangalia).
Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, de pe strada Răzvan Vodă din municipiul Constanța, echipele RAJA sistează furnizarea apei potabile, astăzi –22 ianuarie, în intervalul orar 10.00 – 15.00. Sunt afectați de lipsa apei consumatorii de pe străzile Răzvan Vodă, Alba Iulia, Verde, precum și cei de pe străzile adiacente.
În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite la nivelul sistemului centralizat de alimentare cu apă, de la intersecția străzilor Atelierelor cu Griviței din municipiul Constanța, echipele RAJA sistează furnizarea apei potabile, astăzi – 22 ianuarie 2025, în intervalul orar 10.00 – 14.30.
Sunt afectați de lipsa apei consumatorii din perimetrul delimitat de strada Mihai Viteazu – bulevardul Mamaia – strada Griviței – strada Avram Iancu – strada I.Gh. Duca – strada Călărași – strada Mihai Viteazu.