Marfă contrafăcută de aproape 1 milion de lei, descoperită la Constanța
Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit, în urma unor controale desfășurate pe drumurile din județul Constanța, peste 1.000 de produse suspectate a fi contrafăcute, estimate la o valoare totală de aproximativ 940.000 de lei.
Primul caz a fost înregistrat la data de 1 februarie 2026, când polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Negru Vodă au oprit pentru control, pe DN 38, un microbuz înmatriculat în Republica Moldova. În urma verificărilor, au fost descoperite 61 de parfumuri, articole vestimentare și de încălțăminte, inscripționate cu numele unor mărci cunoscute. Produsele se aflau în posesia unui cetățean moldovean, care nu a putut prezenta documente de proveniență și nici acordul titularilor de marcă pentru comercializarea acestora.
Cel de-al doilea caz a avut loc la data de 5 februarie 2026, când polițiștii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Mangalia au efectuat un control pe DN 39 asupra unui autoturism înmatriculat în România. În interiorul acestuia au fost descoperite 843 de parfumuri, 110 articole vestimentare și 26 de articole de încălțăminte, toate susceptibile a fi contrafăcute. Bunurile se aflau în posesia a trei cetățeni români, care, la rândul lor, nu dețineau documente de proveniență sau acordul titularilor de marcă.
Toate produsele descoperite au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. Dacă ar fi fost comercializate ca produse originale, acestea ar fi avut o valoare de aproximativ 940.000 de lei. În ambele cazuri, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație a unor produse purtând mărci identice sau similare cu mărci înregistrate.

