Marți, 22 iulie, va avea loc tragerea la sorți a programului pentru sezonul regular din Liga 2
Marți, 22 iulie, la sediul Federației Române de Fotbal va avea loc, de la ora 14:00, tragerea la sorți în urma căreia vom afla programul sezonului regular din Liga 2 Casa Pariurilor, ediția 2025-2026.
Evenimentul va fi transmis în direct pe pagina de YouTube a FRF, dar și pe pagina de Facebook dedicată Ligii 2 Casa Pariurilor. Noul sezon din eșalonul secund va debuta pe 2 august.
Structura sezonului competițional al Ligii 2 Casa Pariurilor, 2025/2026
Prin decizia Comitetului Executiv al FRF din 13 iulie 2023 s-a validat formatul competițional al eşalonului secund, care va debuta la data de 2 august.
Competiţia Liga 2 Casa Pariurilor se va disputa în două faze după cum urmează:
- prima fază a competiţiei va consta într-un sezon regular la care vor participa toate cele 22 de echipe şi în care vor juca fiecare cu fiecare o singură dată, cu un total de 21 etape;
- a doua fază a competiţiei va consta într-un play-off şi două grupe de play-out în care echipele vor fi repartizate pe baza clasamentului final al sezonului regular şi în care vor intra cu toate punctele acumulate până atunci.
În play-off vor participa primele şase clasate, iar partidele se vor juca tur-retur, rezultând astfel încă 10 meciuri pentru fiecare formație. La finalul play-off-ului, primele două clasate vor promova direct în Superligă, în timp ce ocupantele locurilor 3 și 4 vor disputa un meci de baraj cu locurile 8 și 7 din play-out-ul primei divizii după următoarea schemă:
- Locul 3 din Liga 2 contra locului 8 din play-out-ul SuperLigii;
- Locul 4 din Liga 2 contra locului 7 din play-out-ul SuperLigii.
În play-out vor participa celelalte 16 echipe rămase, împărţite în două grupe, A şi B, cu câte opt echipe fiecare. În grupa A vor evolua echipele clasate la finalul sezonului regular pe locurile 7, 10, 11, 14, 15, 18, 19 și 22, iar în grupa B vor evolua echipele de pe locurile 8, 9, 12, 13, 16, 17, 20 și 21.
Participantele din fiecare grupă vor juca între ele o singură dată, rezultând un program de şapte etape şi șapte meciuri pentru fiecare echipă.

