Meci greu pentru Farul: joacă în deplasare, cu Universitatea Craiova
Duminică, 14 septembrie 2025, de la ora 18.00, Farul Constanța va disputa un meci dificil în deplasare, în etapa a noua a Superligii, în compania liderului neînvins, Universitatea Craiova.
Antrenorul Ianis Zicu a prefațat, în cadrul unei conferințe de presă, meciul din deplasare cu Universitatea Craiova, din etapa a 9-a din Superligă.
„O partidă foarte grea, toată România a văzut o echipă a Craiovei foarte bună cum nu au mai avut în ultimii 20-30 ani. Suntem fericiți că am trecut peste cele trei eșecuri, iar în continuare trebuie să muncim foarte mult pentru că avem meciuri foarte grele”, a declarat Ianis Zicu.
Jucătorii Eduard Radaslavescu și Răzvan Tănasă au vorbit și ei despre meciul dificil de duminică.
„Întâlnim liderul și cred că va fi cea mai grea partidă de până acum. Cred că va fi un meci deschis și cred că putem obține și victoria pentru că ocazii ne-am creat mereu”, a spus Ed. Radaslavescu.
„Ei sunt neînvinși, dar prin jocul nostru sperăm să ne întoarcem cu cele 3 puncte. Ținta mea este să înscriu la fiecare meci, să-mi ajut echipa, nu mă gândesc să fiu golgheterul campionatului”, a declarat Răzvan Tănasă.