Meci tare, joi, la Sala Sporturilor! CSM Constanța joacă în EuroCup Women
CSM Constanța se pregătește de un nou duel european! Joi, 12 Decembrie, de la ora 19.00, Sala Sporturilor va fi gazda unui nou meci de top european. La Constanța vine Villeneuve d’Ascq LM, echipă ajunsă în EuroCup Women tocmai din competiția supremă continentală, EuroLeague Women.
CSM Constanța se află la cel mai bun sezon din istoria baschetului feminin al orașului nostru, aflată pe locul 1 în campionatul intern, calificată în Final 4 Cupa României și în Playoff-ul EuroCup Women.
Gruparea franceză are un început de sezon greu pe plan intern, acolo unde are două victorii în nouă etape în timp ce CSM Constanța este singura echipă neînvinsă a României în acest moment, după șase etape, ultimul meci fiind o victorie în compania celeilalte echipe românești, eliminată din EuroCup Women, Sepsi Sfântu Gheorghe.
Chiar dacă cele două campionate, cel francez și cel din România, nu au termen de comparație, formația de la malul mării își dorește o nouă evoluție bună pe teren propriu, în fața propriilor fani și de ce nu, o victorie pentru Constanța.
Intrarea la meci este liberă!
Sursa foto: CSM Constanța