Microbuz răsturnat pe DN 3, în zona Deleni! Cinci persoane au ajuns la spital

Un accident rutier s-a produs joi dimineață, pe drumul național DN 3, în apropierea localității Deleni din județul Constanța. Un microbuz în care se aflau mai mulți pasageri s-a răsturnat în afara părții carosabile, iar cinci dintre ocupanți au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea”, la fața locului au fost trimise mai multe echipaje de intervenție – o autospecială de stingere, un echipaj pentru transportul victimelor multiple și trei ambulanțe ale Serviciului Județean de Ambulanță Constanța.

Toate cele cinci persoane rănite au fost preluate de echipajele medicale și transportate la spital. Victimele erau conștiente și cooperante, prezentând leziuni ușoare. Echipele ISU au asigurat, de asemenea, măsurile de prevenire și stingere a incendiilor la locul accidentului.

Conform datelor oferite de Inspectoratul de Poliție Județean Constanța, accidentul s-a produs în jurul orei 06:45. Din primele verificări, șoferul microbuzului ar fi pierdut controlul volanului, iar vehiculul s-a răsturnat în afara drumului. Testarea conducătorului auto cu aparatul etilotest a indicat că acesta nu consumase alcool.

Traficul în zonă s-a desfășurat temporar îngreunat, pe o singură bandă de circulație, până la finalizarea cercetărilor efectuate de polițiștii rutieri.

EVENIMENT

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *