Miercurea neagră pentru şoferi! 443 de permise de conducere suspendate în 24 de ore
În ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit la peste 2.400 de solicitări ale cetățenilor, au fost constatate peste 7.800 de fapte contravenționale, iar 443 de permise de conducere au fost reținute.
La data de 7 mai a.c., polițiștii au acționat, la nivel național, pentru a preveni faptele antisociale, organizând 507 acțiuni și au intervenit la 2.452 de evenimente, dintre care 2.015 au fost sesizate de cetățeni prin 112.
De asemenea, au fost depistate 14 persoane urmărite național și internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 71 de măsuri preventive.
Pentru alte nereguli constatate, polițiștii au aplicat 7.871 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 3.426.151 de lei.
Polițiștii rutieri au acționat pentru creșterea siguranței în trafic, fiind constatate 83 de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. Au fost reținute 443 de permise de conducere, dintre care 91 pentru viteză și 24 pentru alcool.
De asemenea, au fost retrase 451 de certificate de înmatriculare.