Mii de haine și parfumuri contrafăcute, descoperite de polițiștii de frontierăi

Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit, în urma unor controale desfășurate în județul Constanța, articole vestimentare și parfumuri susceptibile a fi contrafăcute, purtând însemnele unor mărci de lux, în valoare totală de aproximativ 460.000 de lei.

În data de 5 octombrie 2025, în cadrul unei acțiuni de control desfășurate în zona de competență, polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit sute de articole vestimentare și parfumuri ce par a fi contrafăcute, purtând însemnele unor branduri cunoscute.

Primul caz a fost înregistrat la Grupul de Nave Mangalia, unde polițiștii au oprit pentru control un autocar care efectua curse regulate pe ruta Turcia–România. În compartimentul de bagaje au fost descoperite aproximativ 120 de parfumuri, în valoare estimată de 30.000 de lei, care ar putea aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală.

Într-un alt caz, la Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov, polițiștii de frontieră au verificat un autoturism condus de un cetățean georgian. În urma controlului, au fost identificate 1.404 articole vestimentare și 766 de parfumuri, susceptibile a fi contrafăcute, cu o valoare estimată de aproximativ 430.000 de lei.

Toate bunurile au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar persoanele implicate nu au putut prezenta documente de proveniență sau acorduri din partea titularilor de marcă.

În ambele cazuri, polițiștii de frontieră desfășoară cercetări pentru punerea în circulație a unor produse purtând mărci identice sau similare cu cele înregistrate, urmând ca, la finalizarea verificărilor, să fie luate măsurile legale.

ACTUALITATE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *