Mii de oameni protestează în Piaţa Victoriei, în ziua în care a început campania!
Chiar în ziua în care campania electorală pentru alegerile prezidenţiale a început în mod oficial, mii de oameni s-au adunat în Piaţa Victoriei, din Capitală, într-o masivă acţiune de protest legată de Legea pensiilor, despre care spun că le scoate banii din buzunare prin eliminarea grupelor speciale de muncă. În faţa Guvernului s-au adunat silvicultori, foşti angajaţi CFR, siderurgişti, mineri, militari, poliţişti, reprezentanţi ai tuturor categoriilor profesionale afectate de Legea 360/ 2023. România reală trage un semnal de alarmă.
Acţiunea a fost anunţată şi nu este prima de acest gen, dar până în prezent, în pofida tuturor semnalelor negative venite cu privire la noua Lege a pensiilor, guvernanţii au dormit în front. Protestatarii au tot acuzat că mult hulita Lege 360 este benefică doar pentru cei care au avut condiţii de lucru normale, însă Executivul nu a lăsat măsuri. Protestul de vineri reprezintă o continuare a mitingului desfăşurat la Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale în data de 26 septembrie 2024 şi care, desigur, nu a avut efecte.
„Principalul motiv pentru care toate structurile sindicale protestează sunt nemulţumirile legate de legea pensiilor, care creează anumite inechităţi pentru nişte categorii socio-profesionale, iar în situaţia noastră, a silvicultorilor, creează o uriaşă inechitate prin faptul că, cei aproximativ 20.000 de salariaţi personal silvic aflaţi în activitate astăzi, nu vor mai putea beneficia de încadrare în fosta grupă I de muncă, care s-a transformat în condiţii speciale, de la 1 septembrie. Acesta este unul din principalele motive pentru care noi ieşim în stradă
a declarat, pentru Agerpres, Silviu Geană, preşedintele Federaţiei „Silva”.
Acesta a explicat că prin protestul din Piaţa Victoriei se solicită şi retragerea Codului Silvic „care, în varianta în care a fost promovată de Guvern, dezbătută la Senatul României şi adoptată de prima cameră a Parlamentului, nu este ceea ce trebuie pentru pădurile ţării”. Sindicaliştii care au ieşit în stradă au anunţat că vor continua acţiunile de protest până când autorităţile le vor asculta cu adevărat revendicările şi vor lua măsurile necesare.
sursa foto: Libertatea